O cunoscută legendă spune că, în 1284, orașul german Hamelin fusese năpădit de șoareci. În plină disperare a locuitorilor săi, aici ajunge, într-o zi, un om îmbrăcat cu o manta multicoloră; el le propune să-i scape de șoareci, în schimbul unei sume de bani. Așa că scoate un fluier și, pe măsură ce cântă, șoarecii vrăjiți ies din case aliniindu-se până la o apă în care se îneacă. Misiunea fiind îndeplinită, omul își cere plata, dar, scăpați de șoareci, locuitorii îl refuza. Un pic mai tarziu, pe 26 iunie, îmbrăcat în costum de vânător, omul se-ntoarce și-ncepe să cânte iarăși pe străzi. De data aceasta, copiii, 130 la numar, îl urmează vrăjiți, până pe muntele Koppelberg, unde dispar, cu toții, pentru totdeauna…

Mi s-a intamplat sa aud de doua ori intr-o singura zi, la Sighisoara, aceasta po­veste dramatica, dar, careia, localnicii i-au adaptat un final fericit: Da!, spun ei, acei copii au disparut, intr-adevar, la Ha­melin, dar numai ca s-apara, mai tarziu… la Sighisoara, unde-au zidit ce­tatea de pe deal. De fapt, istoria ne arata ca Sighi­soara medievala isi datoreaza inflorirea sasilor veniti din Valonia, Sa­xo­nia sau Bavaria, sa apere granitele unui regat care, daca n-ar fi fost conti­nuu amenintat de tatari si n-ar fi avut opozitia voievo­zilor romani, s-ar fi intins pana la gurile Dunarii. Feudalii sasi descopera in seco­lul al XII-lea, bogatiile Transilvaniei si se stabilesc, aici, pentru vreo opt sute de ani; pe urma, ceea ce n-au cutezat secolele, a facut Ceausescu, alungandu-i, inapoi in Germania. Dar, asta e o alta poveste!

 

In patrimoniul UNESCO

Sasii au construit, la Sighisoara, durabil. Dr. ing. Szekeres Gero, expert in urba­nistica din Targu Mures, ne spunea ca, orice pietricica era asezata cu temei pentru ca, de rezistenta zidurilor depindea si­guranta locuitorilor din cetate. Construc­torii stateau la loc de cinste si proveneau, neindoielnic, din spatiul germanic. Atat de mare era importanta lor incat, se spu­ne, zugravii cu var ajunsesera sa fie pla­titi in aur. Experienta constructorilor de biserici a fost transmisa si la constructiile civile, astfel ca, dupa marele incendiu din 1676, sasii renunta la casele din lemn si cladesc numai locuinte din piatra. Mai in­tai, unele mici, semiingropate, cu piv­ni­ta deschisa la strada, apoi, din ce in ce mai elaborate.

O plimbare prin Sighisoara de azi poate dezvalui o serie de adevaruri pe care le-ar putea impartasi numai un edil al cetatii. Ioan Fedor Pascu e de profesie arheolog si cunoaste Sighisoara pe dinafara si pe dinauntru. De la el am aflat ca primaria are o strategie, un plan urbanistic, in special pentru zona istorica protejata cu valoare mondiala, inscrisa in pa­trimoniul UNESCO. Orasul e impartit in trei unitati teritoriale de referinta: ceta­tea cuprinsa intre ziduri, inelul verde care inconjoara cetatea si partea din ora­sul de jos care, si ea, tine de zona protejata. Fiecare unitate teritoriala este subim­partita, la randul ei, in zone istorice de referinta.

Ignoranta, principala boala
Din punctul de vedere al insotitorului nostru, in Sighisoara nu exista cladiri aflate in paragina sau abandonate; in schimb, multe sunt ignorate. Si, cand vorbim de ignoranta, discutam si despre res­ponsabilitatea proprietarilor. Din pacate, la aproape fiecare cladire din perimetrul istoric al Sighisoarei, exista mai mult decat un proprietar. Problemele apar atunci cand e vorba de refacerea unei fa­ta­de care trebuie sa integreze cladirea intr-un tot unitar. De­seori, proprietarii nu sunt de acord in unanimitate cu pri­vire la refacerea fatadei, cu toate ca, prin lege, sunt obli­gati s-o faca, mai ales ca aceeasi lege ii scuteste, tocmai din acest mo­tiv, de plata impozitelor. In aceste con­ditii, primaria nu poate da un aviz „pe bu­ca­tele”. Pe urma, sunt alte cladiri care au fost revendicate sau in curs de reven­di­care si, nimeni nu investeste, cata vreme nu stie daca locuinta va fi a lui. Mai sunt unele care au fost revendicate, au fost cas­tigate in instanta, valoarea lor este des­­tul de mare, dar proprietarul nu are po­sibilitatea ori nu are intentia sa le re­faca si atunci, el se gan­deste ca va vinde, si pana nu vinde, ia­rasi nu investeste ni­mic. Primaria a inceput de vreun an sa aplice o hota­ra­re a Consiliului local care ii da dreptul sa aplice amenzi celor care nu-si intretin fatadele. Metoda castiga teren.

„La Sighisoara, ne spune arheologul Ioan Fedor Pascu, cele mai mari proble­me sunt, insa, la zidul de incinta (940 m lungime) si la Turnul Cositorarilor, care stau sa cada. La unele constructii istorice, daca nu intervii in momentul respectiv, degradarile se maresc exponential, iar cheltuielile se multiplica. E un mo­ment de cumpana, cand trebuie luata o decizie si acest moment inseamna ACUM. Avem studiile de fezabilitate, do­cu­mentatiile tehnice, tot ce trebuie, mai avem nevoie doar de bani. In ultimii patru, cinci ani, s-au folosit 6 milioane de euro in in­frastructura, ceea ce inseamna inlo­cuire gaz, curent, cabluri subterane, iluminat arhitectural, reabilitarea pavajului. Totul, pe spezele orasului. Prin beneficii si im­prumuturi locale. Dar sunt zone in care asteptam si implicarea altor foruri, a Guvernului, mai ales.” Pentru ca Sighisoara e patrimoniu mondial!

Conservatorismul sasilor
Se spune, si poate ca pe buna drepta­te, ca sasii din Sighisoara sunt cei mai con­servatori din toata Transilvania, mo­tiv pentru care cetatea s-a pastrat asa de bine. Mediasul si-a daramat zidurile de aparare, Sighisoara, nu. Siguranta lor ve­nea si din suma de privilegii pe care o aveau, ca graniceri. Un turn ciudat stra­ju­ieste si azi intrarea in oras dinspre Si­biu. Legenda spune ca acesta e mauso­leul unui pasa, inmormantat cu tot cu ele­fantul pe care statea cand a-ncercat, la ju­matatea secolului al XV-lea, sa cuce­reas­ca cetatea. „Turnul din Chip”, cum i se spune, nu e, insa, altceva decat un sim­bol al libertatii locuitorilor sasi din Sighisoara.

In 1934, alegerile locale au fost castigate, prima data in istoria orasului, de un primar roman. Transferul de pute­re pe plan local a fost insotit si de ultimul duel adevarat provocat de contradictia dintre primar si adjunctul sau, sas, pe te­ma introducerii gazelor in oras. S-au certat, s-au luat la palme si au ajuns la duel. Romanul facuse primul razboi la cavale­rie si manuia bine sabia, asa ca l-a ranit. Asa s-a incheiat duelul, dar si conservato­rismul secular al sasilor la Sighisoara. Ca dezvoltare urbana, singura interven­tie majora la Sighisoara e, totusi, cea de pe timpul lui Ceausescu, in anii ’70-’80, in orasul de jos. Norocul orasului a fost ca, nici atunci, nu s-au gasit bani de ajuns.

Azi, cele mai mari nenorociri ale Si­ghisoarei sunt traficul auto in cetate si in ora­sul de jos, unde lipseste o sosea de cen­tura. La un moment dat, cea mai in­gusta portiune de drum european (de pe tot continentul!) trecea chiar pe sub ce­tate. Ar mai fi indiferenta din partea au­to­ritatilor centrale, care lasa totul pe sea­ma forurilor locale.

Cetate locuita, nu muzeu
La Sighisoara, aproape toate casele de patrimoniu au un nume, de regula al primului proprietar. O casa vopsita in verde poarta numele Carpius, altele – Johann, Wagner, Dudler, Fronius, Shu­ller… In general, sunt case care respecta arhitectura originala si sunt locuibile si multifunctionale. Unele au ajuns ade­va­rate capodopere de restaurare, cum ar fi Casa Fronius si Casa Cositorarului. „Nu vrem, ne spune Ioan Fedor Pascu, sa transformam cetatea intr-un muzeu in aer liber. Oamenii trebuie sa lo­cuiasca aici. Am avut discutii cu privire la asta si am facut un regulament de comert stradal, prin care am interzis kitschurile….” Omul ne mai spune ca daca s-ar rezolva problema zidului de incinta si cea a Turnului Co­si­torarilor ar ramane inca vreo cateva chestiuni importante, intre care: aleile de promenada care inconjoara cetatea si re­descoperirea bisericii misterioase de langa Scara Scolarilor, a carei nava e mai mica decat altarul poligonal. O ­biserica pentru care Ioan Fedor Pascu ar pune la bataie intrega lui echipa cu care a obtinut, in 2004, la Sighisoara, Oscarul in Restaurare Monumentala.

Pe Lista Patrimoniului Universal, in dreptul Sighisoarei scrie asa: „Rezervatie de Arhitectura si Urba­nism”. Este cel mai mare si mai complex sit romanesc intrat in patrimoniul mondial, avand o su­pra­fata de 34 de hectare. Sute de cla­diri, sute de re­vendicari… E totusi tare complicat… Nu poti lasa un patrimoniu atat de mare numai pe spinarea Primariei. Aflata mereu sub asediul timpului, Sighi­soara n-a fost cucerita de oameni decat o data, acum 400 de ani, prin tradare. Azi, ea ar trebui cucerita din nou, in numele si cu armele culturii. E o batalie pe care daca o vom pierde, ne vom fi golit una dintre lazile de zestre pe care le lasam urmasilor.

Casa dragonului si cea a cerbului
Multa lume cauta, intre casele Sighisoarei, pe cea in care se spune ca s-a nascut Vlad Tepes. Istoricul Ioan Fedor Pascu are propria versiune despre aceasta casa: „Toata vanzoleala s-a pornit in 1948, cand un doctor a descoperit o fresca interioara si s-a zis ca, unul dintre personaje si singurul imbracat in costum oriental, ar putea fi Vlad Dracul, despre care se stia sigur ca a trecut prin Sighisoara. Eu cred, mai degraba, ca personajul cu mustata, turban si costumatie orientala din acel tablou e Ali Pasa, care a stat si el, in 1601, in Sighisoara. La fel, probabil, se intampla si cu nasterea lui Vlad. Se stie ca tatal lui a venit la Sighisoara prin februarie… E, oricum, o legenda care da farmec locului si n-o poti scoate din ecuatie cat timp nu treci in alt regim de apreciere. Sasilor nu le place deloc legenda asta cu Vlad Dracul, dar n-au ce face”. Lipita de Casa Vlad Dracul e asa-numita Casa cu Cerb. Din aceasta casa a plecat, pe la 1700, primul roman despre care se stie ca a ajuns in Lumea Noua, in Pennsylvania. In viata lui, a compus mai multe cantece religioase care se gasesc usor in tot felul de culegeri americane din zilele noastre. Pe acest sighisorean il chema Kelp si se spune ca are, in Statele Unite, un izvor care ii poarta numele. Dupa unii, Kelp ar fi fost chiar unul dintre parintii francmasoneriei americane, in randurile careia s-au regasit numele unor presedinti precum Washington si Lincoln…